company logo

Prima pagină
Legume şi fructe donate PDF Imprimare Email
Scris de Marius NISTOR   
Joi, 30 Noiembrie 2017 21:20

Campania socială „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, organizată în perioada 14-18 noiembrie 2017 a implicat strângerea de legume şi fructe de către elevii voluntari SNAC şi donarea lor familiilor aflate în dificultate sau unor instituţii sociale.

La Şcoala Gimnazială „Alecu Ivan Ghilia”, structură a Liceului Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni, în cadrul acestei campanii, elevii îndrumaţi de învăţători şi diriginţi au adunat fructe şi legume pe care le-au donat unei familii cu situaţie materială precară din satul Cobâla, comuna Şendriceni, ce are copii la şcoala noastră.

 

Prin intermediul acestei acţiuni, elevii au dovedit o mai bună înţelegere şi conştientizare a nevoilor individuale şi a provocărilor cu care se confruntă alte persoane din comunitatea lor, au manifestat altruism.

Activitatea a fost coordonată de profesoara Dohotariu Nicoleta în colaborare cu următoarele cadre didactice: Grădinariu Violeta, Ciocan Ramona, Lungu Luminiţa, Cohal Mitriţă, Mişcă Mirela, Vatamaniuc Carmen Mădălina, Dăscălescu Dorica, Aburlăciţei Mariana, Sălăvăstru Romică.

Prof. Violeta GRĂDINARIU

 

ALBUM FOTO

Ultima actualizare în Joi, 30 Noiembrie 2017 21:40 Vizualizat de : 3209 ori
 


Motorizat de Joomla!. Valid XHTML and CSS.