company logo

Prima pagină
ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA ŞENDRICENI PDF Imprimare Email
Scris de Marius NISTOR   
Luni, 30 Mai 2016 11:03

Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuta Şendriceni a organizat sâmbătă 28 mai 2016 între orele 9-12, la Sendriceni, acţiunea devenita deja tradiţie, ZIUA PORTILOR DESCHISE.
Activitatea s-a înscris în şirul de acţiuni menite să asigure orientarea şcolara şi profesională a absolvenţilor de clasa a VIII-a în vederea continuării studiilor prin liceu sau şcoală profesională.

 

La activitate au participat peste 500 elevi, cadre didactice şi părinţi ai elevilor din localităţile din care unitatea şcolara îşi recrutează elevii: Şendriceni, Lozna, Dersca, Hilişeu, Ibăneşti, George Enescu, Hudeşti, Havârna, Cordăreni, Vorniceni, Corlăteni, Broscăuţi , Brăeşti, Văculeşti şi Municipiul Dorohoi.
În cursul activităţii absolvenţii claselor a VIII-a şi părinţii acestora  au vizitat spaţiile de învăţământ, atelierele de lăcătuşerie, mecanică auto, mecanică agricolă, tâmplărie, construcţii şi instalaţi, industrie alimentară şi patiserie, cabinetele de specialitate, laboratoarele, ferma didactică, şi au putut primi informaţii despre posibilităţile şi oportunităţile oferite de un liceu tehnologic sau o şcoală profesională.
Părinţii şi elevii de clasa a VIII au fost impresionaţi de imensitatea spaţiilor de la Şendriceni, de dotarea deosebită pe care această unitate o pune la dispoziţia elevilor pentru pregătire şi formare profesională, precum şi de oferta mai mult decât generoasă pentru anul şcolar viitor.
Ca şi în anul precedent se pare că solicitările pentru admiterea la o calificare prin  şcoală profesională sunt mari şi dacă va fi cazul unitatea din Şendriceni va organiza pe data de 5 iulie o proba suplimentară de departajare la disciplina matematică. Înscrierea pentru calificările prin şcoala profesională se vor realiza la Şendriceni în perioada 13-17 iunie 2016.
Oferta unităţii din Şendriceni pentru 2016-2017 cuprinde 4 clase de liceu tehnologic şi 5 clase de şcoala profesională.

 

Pliant plan de şcolarizare – 2016-2017

ALBUM FOTO

Ultima actualizare în Luni, 30 Mai 2016 11:27 Vizualizat de : 3801 ori
 


Motorizat de Joomla!. Valid XHTML and CSS.