company logo

Prima pagină Activităţi Extracurriculare Activităţi educative „CULINARIADA” la Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, CONCURS INTERJUDEŢEAN EDIŢIA a-IV-a
„CULINARIADA” la Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, CONCURS INTERJUDEŢEAN EDIŢIA a-IV-a PDF Imprimare Email
Scris de Marius NISTOR   
Vineri, 07 Aprilie 2023 14:23

La Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni  a continuat seria evenimentelor gastronomice alături de chef Radu Zărnescu,  marţi, 4 aprilie 2023, s-a desfăşurat  CONCURSUL INTERJUDEŢEAN de nutriţie şi alimentaţie sănătoasă „CULINARIADA” EDIŢIA a-IV-a, Concurs cu expoziţie gastronomică-secţiunea II „Preparate tradiţionale locale şi zonale” cu participare directă a a echipelor si profesorilor coordonatori, inclus în  Calendarul Activităţilor Regionale si Interjudeţene an şcolar 2022-2023, aprobat ME, nr. 24954/06.02.2023, poziţia 419.

La cea de a IV-a ediţie, au participat  42 echipe, cu preparate bază/fel principal şi preparate dulci, echipe coordonate de 25  profesori din 11 licee şi colegii, din judeţele: Bacău, Botoşani, Constanta, Iaşi şi Suceava. Unităţile şcolare prezente la concurs au fost: Liceul Tehnologic „Carsium” Hârşova, Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iaşi, Liceul Tehnologic Hârlău, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, Liceul Tehnologic Nr.1 Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău, Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani, Liceul „Demostene Botez” Truşeşti – Botoşani, Şcoala Profesională de Cooperaţie – Botoşani şi Liceul Tehnologic ,,Alexandru Vlahuţă", Şendriceni.

Competiţia a fost strânsă  juriul a apreciat preparatele din punct de vedere vizual şi olfactiv (prezentare apetisantă, aranjare curată, ordonată, aprecierea mirosului, volumului, culorii) oferind 25 puncte; alte 50 puncte pentru aprecierea din punct de vedere gustativ (aromă, frăgezime, consistenţă, textură) şi 25 puncte  pentru aprecierea reţetei preparatului ca fiind specifică zonei de provenienţă.

Juriul a fost format din: chef Radu Zărnescu-preşedinte Euro Toques Romania;  ing. Alina Badea-inspector şcolar pentru învăţământ profesional si tehnic ISJ Botoşani;  şef lucrări, dr. ing. Ancuţa Elena Prisacaru-Facultatea de Inginerie Alimentară din  Suceava; şi economist, Dumitriţa Mihai-reprezentant S.C. Pizza Com-Restaurant Magica.

La categoria preparate de bază câştigătoare au fost:  Sarmalele cu ghebe ale elevilor de la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava; urmată de Ciorbă mănăstirească-Şcoala Profesională de Cooperaţie Botoşani; Tochitura moldovenească-LTAV Şendriceni;  Balmoş cu afumătură şi murături de la Liceul ”Demostene Botez” Truşeşti; Sarmale de post cu opintici- Liceul Tehnologic Hârlău; Saramură de scrumbie-Liceul Tehnologic ”Carsium” Hârşova; Hribi sote cu mămăliguţă de cartofi- Liceul Tehnologic nr.1-Câmpulung Moldovenesc, Ardei umpluţi cu crupe-Liceul Tehnologic "Grigore Antipa" Bacău.

La categoria preparate dulci, câştigatori au fost: Papanaşii  cu dulceaţă de afine de Colegiul Economic “Dimitrie  Cantemir” Suceava, urmată de Alivancă de la Colegiul Tehnic "Petru Muşat" Suceava,  Trandafir moldovenesc de la Şcoala Profesională de Cooperaţie, Chiroşte Bucovinene- Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava; Baba Neagra-Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani; Mălai dulce-Colegiul Agricol si de Industrie Alimentară "Vasile Adamachi" Iaşi.

Toţi concurenţii  au demonstrat pasiune pentru gastronomie, talent, atiudine profesionistă, dar mai ales  apreciere a tradiţiilor culinare romaneşti, au inţeles ca trebuie sa se perfecţioneze constant, că sunt o generaţie de tineri cu mult potenţial: „Eu sunt foarte fericit că se întâmplă astfel de acţiuni şi activităţi, mai ales când vorbim de zona de competiţie, pentru că, în opinia mea, competiţia, de fiecare dată va naşte performanţă, ceea ce este foarte important pentru segmentul nostru, şi mai  ales, competiţia la nivel de juniori, pentru că noi trebuie să ne formăm  viitorii profesionişti. Obligaţia noastră, ca organizaţie profesională este să susţinem asemenea demersuri. Altfel nu ne justificăm rolul într-o comunitate.”- a declarat preşedintele Euro – Toques România- România, chef Radu Zărnescu, preşedintele juriului.

Mulţumim sponsorilor SC. Albinuţa, SC.Trans Matei, S.C.Panagro. Librăria UNIRII ,  Florăria Belle Bouquet şi Florăria Irina.

ALBUM FOTO

 

 


Motorizat de Joomla!. Valid XHTML and CSS.