company logo

CURS FESTIV 2022 PDF Imprimare Email
Scris de Marius NISTOR   
Marţi, 31 Mai 2022 08:03

Ultimul clopoţel a sunat joi, 26 mai, pentru generaţia 2018-2022, la Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni. Într-o atmosferă festivă, elevi, profesori, părinţi au făcut bilanţul poate al celor mai frumoşi ani, în care elevii s-au descoperit, s-au perfecţionat în domeniul ales, şi-au făcut prieteni şi au ajuns la un nivel de maturitate obligatoriu pentru a porni pe drumuri noi, profesionale şi personale.

Mesajul conducerii şcolii a subliniat grija întregului colectiv pentru reuşita tinerei generaţii de absolvenţi, copii care s-au format pornind de la valori precum empatia, susţinerea reciprocă şi necondiţionată, dorinţa de mai bine.

Şi dacă tot am amintit de reuşite, domnul director Dohotariu Dumitru Viorel a premiat şefa de promoţie 2022, eleva Grosu Naomi Denisa din clasa a XII-a J.

„Le mulţumesc colegilor care mi-au făcut anii de liceu mult mai frumoşi şi am legat prietenii deosebite, amintiri de neuitat. Le mulţumim profesorilor şi doamnei diriginte care ne-au îndrumat paşii şi care ne-au susţinut mereu. Ne-au ajutat atât în formarea noastră intelectuala cât şi în cea spirituală. Ne-au pregătit să fim oamenii de mâine! De asemenea, le mulţumesc părinţilor că au fost mereu lângă mine, m-au îndrumat şi mereu m-au susţinut.” - a spus Naomi Grosu.

Emoţiile festivităţii au îmbinat bucuria momentului trăit de absolvenţi şi de familiile lor cu regretul închiderii unui capitol din viaţa lor. Diriginţii care le-au fost alături şi le-au călăuzit paşii pe treptele devenirii sunt convinşi că ceea ce va urma le va aduce absolvenţilor satisfacţia muncii şi bucuria reuşitei. Speranţa acestora, surprinsă în discursurile pline de emoţie, este că fiecare copil îşi va atinge cea mai înaltă formă a devenirii sale, că îşi va găsi locul şi menirea în mediul social, profesional şi personal.

Poate că strigarea, pentru ultima dată, a catalogului, a sădit în sufletele elevilor sentimentul încheierii unui capitol important din viaţa lor, dar şi dorinţa de se întoarce mereu acasă, la Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni.  Întregul colectiv profesoral vă urează succes la examenul maturităţii şi puterea de a lua mereu decizii înţelepte, de a alege cu sufletul şi mintea deopotrivă şi de a păstra vie amintirea anilor de liceu !

Evenimentul a fost prezentat de eleva Temneanu Andreea Diana, clasa a XII-a J şi Pădurariu Florin, clasa a XII-L.

ALBUM FOTO

 


Motorizat de Joomla!. Valid XHTML and CSS.