În săptămâna dedicată „Festivalului şanselor tale” profesoarele Dohotariu Nicoleta şi Păduraru Carmen, ne-au propus nouă, elevilor claselor a VII a A şi a VIII a B, o activitate pe durata a două ore cu tema „Despre cetăţenie activă” . Activitatea a fost anunţată cu o săptămână înainte şi s-a lansat cu recomandarea din partea profesoarelor să scriem un eseu despre cetăţenie activă.

1/4 

   

Am început să ne facem planuri, pe unde să explorăm ca să adunăm date despre tema noastră şi nu ne-am impacientat prea mult, ne gândeam: doar este o temă la modă, multă lume vorbeşte despre cetăţenie activă, găsim noi informaţii!
După ce s-a finalizat activitatea noastră de două ore, ne-am dat seama că eseurile noastre au fost doar ca să facem cunoştinţă cu tema, să gândim sau să simţim un pic despre acest subiect.
Activitatea a debutat prin a ne anunţa ce se doreşte să ştim la sfârşitul celor două ore: Profilul cetăţeanului activ, apoi am jucat „Batista ucigaşă”. Fiecare elev îşi atârnă un şerveţel la buzunarul din spate al pantalonului sau hainei. Ideea este că fiecăruia îi este suficientă o singură batistă ca să trăiască, dacă pierde batista, „moare” instantaneu. Şi am început să alergăm prin sala de clasă ca să ne furăm unul altuia batistele sau să păstrăm ce avem. Ne distram şi alergam şi continuam să căutăm batistele colegilor sau să le ascundem pe ale noastre, dar nu în buzunarul din spate al pantalonului sau hainei.
S-a finalizat jocul şi cât ne-am odihnit, am tras concluzii:
• Au fost colegi care au „murit” imediat, au pierdut primii batista;
• Jocul s-a încheiat cu un număr mare de batiste în posesia câtorva colegi;
• A trebuit să spunem cum ne simţim fără nicio batistă sau cum ne simţim cei care avem mai multe batiste, şi încet am fost conduşi spre ideea că jocul seamănă cu situaţii reale. Peste tot auzim, citim, vedem oameni care au ieşit învingători dintr-o situaţie şi alţii care au pierdut.
Un alt joc ne-a coborât într-o realitate pe care am trăit-o unii dintre noi. „Farfuria zburătoare” s-a numit acest joc şi ne-am trezit împărţiţi în echipe de câte cinci membri, eram reprezentanţii unor agenţii din ţări europene care s-au mobilizat pentru a aduna şi transporta ajutoare din Europa înspre Haiti, care a fost devastată în urma unui cutremur şi apoi taifun.

A fost necesar să lucrăm în echipe. Unii am retrăit imaginile inundaţiilor din 2010 când casele noastre, familiile noastre şi satele noastre au avut de suferit. Ne-am implicat mai profund în jocul de echipă, alţi colegi s-au mai distrat, unii am reuşit să realizăm transportul umanitar, unii ne-am „prăbuşit” de mai multe ori şi nu ne-am atins ţelul. Eram supăraţi că nu reuşisem în câte o echipă, dar până la urmă am înţeles că acesta era şi scopul jocului, unii să reuşim, alţii nu, altfel nu am fi descoperit că aşa este şi în viaţa reală:
Ca să reuşeşti într-o acţiune, de cele mai multe ori nu poţi de unul singur, trebuie să colaborezi cu alţi colegi sau oameni mari şi trebuie să te implici cu posibilităţile tale pentru a găsi soluţia. Sunt şi dificultăţi, pentru că nu suntem la fel, nu gândim la fel, nu vedem soluţii la fel, dar tocmai pentru aceste motive, oamenii găsesc rezolvările cele mai potrivite unor situaţii de viaţă.
Am simţit că se aşteaptă şi contribuţia mea şi încrederea colegilor m-a motivat să mă implic, aşa s-au exprimat colegii atunci când am tras concluzii despre joc. Am descoperit ce mulţumire sufletească binefăcătoare ne cuprinde atunci când reuşim să ajutăm pe cineva şi de asemenea când constatăm că alţi oameni se gândesc la noi, simt ca noi şi încearcă să ne acorde sprijinul lor în situaţia dificilă pe care o traversăm. Am realizat câte asemenea acţiuni, ca în jocul nostru, se întâmplă la scară planetară:
• Organizaţia „Crucea Roşie – România şi „Crucea Roşie” în lume;
• Organizaţia „Salvaţi Copiii!” şi nu în ultimul rând,
• Organizaţia UNICEF care s-a implicat şi a finanţat şi în şcoala noastră activităţi extraşcolare care să ne ajute să uităm de spaima şi frica pe care le-am trăit şi le-am văzut în ochii altor copii, părinţi şi bunici în 2010.
Am înţeles că nişte oameni şi-au făcut ocupaţie permanentă în a ajuta alţi oameni. Este minunat şi pentru unii şi pentru alţii!
Dar nu am mai plutit mult cu imaginaţia noastră peste mări şi ţări, cu gândurile noastre înspre copii din ţări foarte calde, unde este secetă prelungită şi nu este mâncare şi apă, căci am fost nevoiţi să punem punctul pe i şi să tragem concluzia că toate acestea sunt posibile pentru că oameni din lumea întreagă sunt capabili de cooperare, participare, dialog şi respect.

Şirurile gândurilor noastre a fost întrerupt de cerinţa de a ne retrage înspre locurile domestice în care trăim şi după  15 minute de gândire, în care ne-am sfătuit şi ne-am cristalizat ideile, să enunţăm cum ne putem implica aici, unde trăim. Am reuşit să ne cunoaştem mai bine unii pe alţii şi am aflat că la vârsta noastră, sunt posibile multe fapte bune:
• Să ai grijă de fratele mai mic;
• Să ajuţi fratele mai mic la teme,
• Să rezolvi, în gospodărie, unele treburi după puterile tale, să hrăneşti un animăluţ, să-ţi faci curat în cameră, la locul de muncă, sunt exemple de implicare, găsite de noi, în viaţa de famile.
• Evident că şi pregătirea lecţiilor, în mod conştiincios, reprezintă o dovadă de seriozitate şi că înţelegem rolul nostru la acest moment.
• Dar am aflat că sunt colegi şi noi am făcut asta, am lucrat în echipe ca să ajutăm alţi colegi, care aveau nevoie să înveţe sau să înţeleagă o lecţie sau să rezolve o temă sau să păstrăm bunurile şcolii.
• Ne-am implicat în acţiuni organizate de şcoală: „Săptămâna legumelor donate” – şi astfel câte o familie aflată în dificultate s-a bucurat de grija noastră, dar şi „Let's do it, Romania!” şi s-a evidenţiat grija noastră pentru mediul în care trăim.
În urma dezbaterilor, am înţeles că la 13 sau 14 ani poţi să fii un cetăţean activ dacă nu eşti nepăsător la cele din jurul tău!
Nu este cazul să bravăm prin vorbe mari sau fapte mari, ci să facem cât stă în puterea noastră!
Am înţeles că suntem:
• Parte a unei familii;
• mică parte a unei şcoli;
• mai mică parte a unei comunităţi;
• şi mai mică parte a mediului în care trăim, în fiecare din acestea avem drepturi, dar şi responsabilităţi.
Bunătate, generozitate, comunicare, cooperare, responsabilitate, implicare – pot fi şi atu-urile vârstelor noastre.
Aşa vedem noi acum un cetăţean activ.

Clasa a VII a A: Ababei Eduard, Posteucă Adriana, Mihăescu Cosmina, Mihăescu Ionela, Pulhac Luciana, Pleşcan Renata.
Clasa a VIII a B: Bălinişteanu Iasmin, Curelariu David.
Îndrumător în a ne limpezi ideile: profesor Dohotariu Nicoleta