Petrolul sau ţiţeiul constituie principala sursă de hidrocarburi şi se găseşte în zăcăminte, de unde se extrage. Petrolul a fost cunoscut din antichitate ; se aminteşte de o sursă de petrol în Persia, existentă în jurul anului 460 î. Hr., iar un manuscris chinez din anul 221 î.Hr. conţine informaţii despre foraje de petrol.
Egiptenii foloseau asfaltul natural la îmbălsămări.
În legătură cu formarea petrolului în scoarţa terestră s-au emis diferite ipoteze. Una dintre acestea, acceptată astăzi, este cea a geologului român L. Mrazec (1907), care consideră că zăcămintele de petrol s-au format prin descompunerea anaerobă (în absenţa aerului) a unor organisme animale şi vegetale provenite din planctonul marin.
Produsele de degradare s-au depus pe fundul unor mări interioare şi al lagunelor, unde, printr-un proces lent şi îndelungat, în cursul erelor geologice, în mediu reducător şi sub acţiunea catalitică a rocilor înconjurătoare, s-a desăvârşit formarea petrolului.
Zăcămintele de petrol exploatabile se găsesc la adâncimi variind de la câteva sute de metri la peste 4000 metri. Petrolul se găseşte îmbibat într-o rocă permeabilă (pietriş), între două straturi impermeabile.
(Adaptat după Manualul de Chimie, clasa a X-a,Rodica Constantinescu, Maria-Luiza Popescu )