company logo

Prima pagină Activităţi Extracurriculare Alecu Ivan GHILIA Alecu Ivan GHILIA anul I nr. 1 2011
Alecu Ivan GHILIA anul I nr. 1 2011 PDF Imprimare Email
Scris de Marius NISTOR   
Duminică, 03 Iulie 2011 11:15

Antologia de poezii şi de eseuri prezentă, pe care v-o oferim spre citire şi meditaţie, este rodul primei ediţii a concursului de creaţie literară Alecu Ivan Ghilia, organizat pe 20 mai 2011, la Şendriceni.
Concursul şi-a propus să valorifice creaţiile literare (în versuri şi proză) ale elevilor din ciclul gimnazial şi liceal (liceele cu profil tehnic) din judeţul nostru. Iubitorii de lectură, oamenii de litere şi-au testat arta de a crea şi au adus din nou cultura în mijlocul unei lumi sufocate de non-valori.

 

(click pe imagine pentru a descărca revista literară)

Numeroasele lucrări pe care le-am primit din judeţ ne-au demonstrat că încă există elevi interesaţi de literatură, poeţi talentaţi sau eseişti inspiraţi care ne-au uimit cu metaforele, personificările şi hi-perbolele literare, cu imagini artistice inedite.
Studiind creaţiile lor literare le-am cunoscut percepţia lor despre viaţă, le-am studiat sufletul şi apoi i-am apreciat. În urma jurizării au fost selectate de către juriu 36 de poezii şi eseuri care se regăsesc în această antologie. Publicându-le online, am vrut să le oferim tinerele talente o şansă de afirmare şi să ne exprimăm preţuirea noastră pentru creaţiile lor de certă valoare literară!
La festivitatea de premiere, alături de elevi şi cadre didactice, a fost prezent Alecu Ivan Ghilia, unul din marii pictori şi scriitori ai timpului nostru, fost elev al Şcolii Normale de Învăţători de la Şendriceni. „Încă putem să visăm şi să citim o carte. Viaţa este prea urâtă să nu visăm. Meseria de scriitor este una dintre cele mai grele profesii, dar trebuie să scrieţi a fost mesajul maestrului Alecu Ivan Ghilia către elevii participanţi la concurs.
Sperăm că acest concurs se va desfăşura anual şi că va depăşi graniţe-le judeţului Botoşani. Pictorul Sa-bin Bălaşa considera că pictura lui Ale-cu Ivan Ghilia sensibilizează oamenii spre bine. Duhul care trăieşte în pânza lui Ivan Ghilia şi în orice pânză a unui artist adevărat, duhul acela se transmite şi peste mii de ani, acel fior fiinţa umană îl va simţi atâta vreme cât ea va evolua pe verticală, cât nu se va degrada din punct de vedere al sensibilităţii, al virtuţilor de vârf ale fiinţei umane (Sabin Bălaşa, Jurnalul galeriilor).
Inspiraţi de vastele metafore vizuale care mângâie sufletul ale pictorului Alecu Ivan Ghilia, elevii vor participa de la anul şi la cea de-a doua secţiune a concursului, de pictură.
În acest an, harul înnăscut al elevei noastre, Mihoreanu Larisa, ne-a determinat să-i acordăm trofeul concursului. Aşteptăm ca acest nume să intre în Templul Poeziei. Tuturor elevilor le doresc ani mulţi de creaţie literară şi rezultate deosebite în continuare!

Prof. IRIMIA Corina-Elena

 

Ultima actualizare în Duminică, 03 Iulie 2011 11:41 Vizualizat de : 3845 ori
 


Motorizat de Joomla!. Valid XHTML and CSS.