Bine aţi venit la Liceul Tehnologic "Al. Vlahuţă" Şendriceni
|
Program de finanțare al liceelor cu profil agricol |
|
|
|
|
Scris de Marius NISTOR
|
|
Luni, 03 Noiembrie 2025 13:55 |
|
Impactul finanţării asupra calităţii învăţământului agricol
- Dezvoltarea bazei didactice a unitatii;
- Diversificarea ofertei educationale;
- Cresterea calitatii actului educational;
- Dezvoltarea de noi parteneriate in domeniul educational;
- Imbunatatirea imaginii scolii in comunitate;
- Cresterea gradului de insertie pe piata fortei de munca;
- Imbunatatirea relatiei dintre scoala si agentii economici;
- Dezvoltarea spiritului antreprenorial al elevilor;
Macheta finanţare MADR 2020-2025 LTAVS
|
|
|
Anunţ post administrator de patrimoniu |
|
|
|
|
Scris de Marius NISTOR
|
|
Joi, 30 Octombrie 2025 10:16 |
|
Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuţă Şendriceni, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii nr. 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, anunţă organizarea începând cu data de 10.11.2025, la sediul din localitatea Şendriceni, strada Principală, nr. 44, judeţul Botoşani a concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, normă întreagă de muncă, conform legislaţiei în vigoarea, a următoarelor posturi:
- 1 post vacant de ADMINISTRATOR DE PATRIMONIU (S)
Perioada timpului de lucru aferentă posturilor vacante este de 24 h, durata timpului de lucru 8 ore, programul de la 7:30 – 15:30
Anunţ post administrator de patrimoniu
Formular de înscriere concurs administrator de patrimoniu
Documente necesare inscrierii la concurs |
|
Ultima actualizare în Joi, 30 Octombrie 2025 10:24 |
|
„Alege să fii fair play!” |
|
|
|
|
Scris de Marius NISTOR
|
|
Marţi, 21 Octombrie 2025 09:54 |
|
Jandarmii din Botoşani au desfăşurat luni, 20 octombrie 2025 o activitate în cadrul campaniei „Alege să fii fair play!” în judeţ. De această dată echipele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au „luat cu asalt” Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuţă din Şendriceni. La întâlnire au participat peste 80 de elevi şi cadre didactice, care au stat de vorbă cu domnul maior Zară Eusebiu – Ovidiu, despre prevenirea faptelor antisociale, mai ales în contextul manifestărilor sportive, dar şi despre siguranţa în şcoală, combaterea bullyingului şi consecinţele legale ale comportamentelor violente sau contravenţionale. Activitatea a fost una interactivă, elevii adresând întrebări şi participând la discuţii despre cum pot evita situaţiile de risc. De asemenea, aceştia au aflat cum pot contribui la un climat sigur şi respectuos în şcoală.
|
|
Ultima actualizare în Marţi, 21 Octombrie 2025 09:57 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
ZILELE ERASMUS 2025 LA ȘENDRICENI |
|
|
|
|
Scris de Marius NISTOR
|
|
Vineri, 17 Octombrie 2025 11:59 |
|
Astăzi, 17.10.2025 în locaţia de la Şendriceni a Liceului Tehnologic Alexandru Vlahuţă s-a desfăşurat activitatea „ZIUA ERASMUS 2025".

CE SUNT ZILELE ERASMUS?
Zilele Erasmus sunt o celebrare internaţională de şase zile a programului Erasmus+. În aceste zile, oameni din întreaga lume sunt invitaţi să se reunească şi să organizeze sau să participe la evenimente care celebrează proiectele şi oportunităţile propuse de Erasmus+ . Pentru studenţi, profesori, formatori, profesionişti şi, mai general, pentru toţi cetăţenii, #ZileleErasmus reprezintă un moment unic pentru a promova multitudinea de beneficii care rezultă din program. În 2025, a 9-a ediţie a #ZilelorErasmus are loc între 13 şi 18 octombrie.

|
|
Ultima actualizare în Vineri, 17 Octombrie 2025 16:29 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Finalizare proiect SMART LAB, finanţat de către UE prin PNRR, la Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuţă Şendriceni |
|
|
|
|
Scris de Marius NISTOR
|
|
Luni, 06 Octombrie 2025 15:01 |
|
Încă un proiect finanţat din fonduri europene s-a materializat în şcoală şi a adăugat valoare muncii noastre!
Achiziţiile pentru dotarea laboratorului SMART au fost finalizate, sesiunile de instruire a profesorilor care vor utiliza în activitatea didactică laboratorul inteligent SMART-LAB sunt încheiate. Prin exemple aplicate şi secvenţe teoretice, activităţile au oferit instruire completă în utilizarea echipamentelor de laborator şi a resurselor digitale de ultimă generaţie: tabla interactivă, ochelari VR, roboţi, creion 3D, imprimanta 3D, simulatoare, crombook-uri;

|
|
Ultima actualizare în Luni, 06 Octombrie 2025 15:23 |
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
|
|
Pagina 3 din 86 |